Project Description

Gabriela si Ionut – O nunta cu iz de brad si suflet gingas

Gabriela si Ionut au avut o nunta cu iz de brad si suflet gingas. Sunt doi oameni calzi, veseli, indragostiti de munte si care m-au facut sa ma simt in elementul meu atunci cand i-am intalnit prima data. Si asta e foarte greu de realizat!

Pai, sa va spun cum a fost! Eu, venita de doar cateva saptamani la I Do Weddings, intr-o stare emotiva destul de puternica pentru ca faceam pentru prima data in viata ceva ce nu credeam ca stiu sa fac si Simona… Da, Simona, care fara sa vrea ma baga si mai mult in frici pentru ca participam cu ea la intalniri si naturaletea si voiosia ei ma acaparau si pe mine, nu doar pe viitorii miri. Asadar Simona, m-a pus sa ma intalnesc singura cu Gabriela si Ionut, cu care eu nu vorbisem niciodata si pe care ea i-a cunoscut, iar ei de mine nici nu stiau ca exist. 🤭 Dar Simona avea o alta intalnire. La o usa distanta, da?! Deci foarte departe! Si n-avea timp sa-mi asculte motivele pentru care eu o voiam cu mine acolo. Poate si pentru ca nu i le spusesem, dar astea sunt detalii.

I-am intampinat la ușa pe Gabriela si pe Ionut, cu scuzele de rigoare ca au parte de mine si nu de Simona. Pai, cum sa va spun? In afara de introducerea mea stangace, nu a mai existat vreun moment in care sa ma simt neadecvata si intr-un loc nepotrivit.💚 Caldura Gabrielei, stilul degajat al lui Ionut m-au facut sa ma indragostesc de ei si sa ma bucur ca Simona era aproape, gandindu-ma in acelasi timp: poate nu intra, nu acum cand ne intelegem atat de bine!😅 Pana la urma a venit si Simona, dintr-o intalnire de afaceri, si s-a relaxat si ea intre noi, dar deja era prea tarziu. Eu ma simteam bine, linistita si imi gasisem locul.

Am ras, ne-am distrat, dar am facut si treaba si am pus la cale o nunta in aer liber cu iz de brad si varfuri de munte, cu flori vesele si idei escaladante. Totul s-a materializat intr-o seara fantastica pentru care n-am simtit ca muncesc si in care ne-am distrat si noi, si ei si invitatii lor, traind cu totii bucuria de a fi impreuna.

Gingasia Gabrielei, calmul lui Ionut si frumusetea familiei lor s-au regasit in aura montana a evenimentului si dragostea noastra pentru ei s-a manifestat in modul in care „ne mergeau manutele” (cum spune Simona) atunci cand puneam in practica aranjamente florale cu brad, decoruri de munte si detalii despre calatorie.

Asadar, va multumesc Gabriela si Ionut pentru ca m-ati facut sa ma simt minunat, pentru ca sunteti asa cum sunteti si pentru ca m-ati lasat sa fiu parte din a voastra nunta cu suflet gingas, vesel si minunat!

Fotograf: Dana Tudoran si Marius Chitu

Muzica: DJ Markizu – Claudiu

Meniu: In bucate

Tort:  Cofetaria Tic Tac

Rochie: Croitorie Corina

Verighete: Bijuteria Safir

Aranjamente florale locatie:  I Do Weddings- nuntiinaerliber.ro
Decor interior si exterior: I Do Weddings- nuntiinaerliber.ro
Buchete si lumanari:  I Do Weddings- nuntiinaerliber.ro

Organizeaza-ti si tu nunta la I Do Weddings!

Swirl

Hai sa organizam impreuna cea mai frumoasa zi din viata voastra! Noi suntem pregatiti, hai sa facem primul pas.

Afla mai multe