Cand e scris in stele, se întâmplă întocmai. Așa a fost nunta Alexandrei și a lui Marcel.

Cum ne-am intalnit si cum am organizat nunta

Prima oara cand ne-am cunoscut a fost la cort, cand venisera la o vizionare. Eu eram in carje, Marcel se ocupa cu recuperarea oamenilor in situatii de genul acesta si n-a durat mult pana am gasit subiecte de discutie. In plus, Alexandra a descoperit ca Adriana, mireasa din ziua respectiva, fusese colega ei de liceu. Desi nu mai aveam nici o sambata disponibila pentru sezonul urmator, cumva, Alexandra nu renuntase la ideea de a se casatori anul urmator, intr-o sambata. Intuitia ei a functionat, caci foarte curand unul dintre cupluri ne-a anuntat ca doreste sa mute nunta intr-o alta zi si uite asa, Alexandra si Marcel si-au capatat dorinta.

Cred ca nunta lor a fost cea la care s-a muncit cel mai mult, si aici nu ma refer la mine. Alexandra avea foile excel organizate, astfel ca nu am omis nimic. Pe de alta parte, Marcel s-a inhamat la prea multe proiecte de mesterit, dar pe care le-a dus cu succes la bun sfarsit.

Decorul de exterior e realizat de Marcel, cu ajutor din familie, e adevarat: mobilierul din paleti, barul de limonada, usile, etc. Iar in cort, piesa de rezistenta a fost coltul foto, cu tematica marina. Pentru ca toata casa lor e decorata asa, trebuia sa avem si noi un fragment din povestea asta. Implicarea mirilor in propria nunta nu se opreste aici, acestia s-au ocupat de multe alte detalii precum borcanele din zona lounge sau de scoartele de pe mese. In grija noastra au fost aranjamentele florale, parca nu e chiar asa mult in comparatie cu ce am enumerat pana acum. 😛

Nunta a devenit si mai frumoasa gratie furnizorilor speciali

De foto s-a ocupat Marius Barbulescu, pe care il asteptam cu drag de cativa ani. A fost tare bine sa ne revedem si sper sa nu mai treaca atat de mult pana la urmatorul proiect impreuna. 🙂 Ringul de dans a fost animat de cei de la Time Out, multumim Vlad si Bea, desi am fost la munca in seara aceea, parca nu-mi venea sa stau locului cand muzicienii se puneau pe cantat.

Tortul si Candy Bar-ul au fost asigurate de cofetaria Alice.

“Ah, si sa nu uit cel mai important amanunt, nunta fara artificii nu se poate!”, am citat-o pe Alexandra. Cu ajutorul celor de la Pyrotehnic Transilvania, am facut-o pe Alexandra fericita.

Foto: Marius Barbulescu

Multumim mult Alexandra si Marcel pentru surpriza pe care ne-ati facut-o cu filmuletul, cine a avut rabdare si l-a vazut pana la final, stie despre ce vorbesc. 🙂 Va dorim din toata inima o viata frumoasa si luminoasa precum un foc de artificii! ✨

Mai multe imagini de la nunta lor sunt disponibile aici. Va invitam sa ne urmariti si pe Facebook sau Instagram pentru a descoperi povesti de dragoste cu oameni misto. 😊